ADR Sud-Vest Oltenia publică versiunea actualizată a Planului de Dezvoltare Regională (PDR) Sud-Vest Oltenia pentru perioada 2021-2027, la finalul unui proces complex de analiză a contextului european și național, a principalilor indicatori socio-economici ai regiunii, de definitivare a Strategiei pentru Dezvoltare Regională și centralizare a observațiilor și propunerilor de îmbunătățire primite de la partenerii regionali.
Planul de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia 2021-2027 reprezintă instrumentul de planificare strategică prin care regiunea, plecând de la analiza socio-economica regională si având drept cadru obiectivele tematice, prioritățile și acțiunile-cheie prevăzute de proiectele de regulamente privind fondurile europene, își prioritizează nevoile de dezvoltare și investițiile în domeniul economic și social.
Actuala versiune cuprinde informații reactualizate pe baza ultimelor date statistice disponibile și are ca anexă portofoliul regional de proiecte consolidat, ce trasează necesarul si tipurile de investiții ce vor fi finanțate din viitorul Program Operațional Regional sau din alte programe operaționale și surse de finanțare, în concordanță cu prioritățile regiunii, direcțiile de acțiune si obiectivele specifice de atins la finalul perioadei de programare.
Documentul actualizat și Anexele pot fi descărcate de la link-urile de mai jos. Observațiile și propunerile de îmbunătățire pot fi transmise prin email la adresele: office@adroltenia.ro si magda.lungu@adroltenia.ro.
Date și informații suplimentare despre acest subiect pot fi oferite de d-na Marilena Alecu, Director Direcție PRC, e-mail: programare@adroltenia.ro sau d-na Magda Lungu, Șef Departament GP, e-mail: magda.lungu@adroltenia.ro, tel/fax: 0251/412780.
PDR-2021-2027-actualizat-ianuarie-2022 (607 downloads) Anexa 3.1. Influența orașelor din fiecare județ (378 downloads) Anexa 3.2-Asociatii de Dezvoltare Intercomunitare in Reg SV Oltenia (339 downloads) Anexa 3.3.GAL-uri din Regiunea Sud-Vest (369 downloads) Anexa 4.3.1 Rata de ocupare a resurselor de muncă pe regiuni (373 downloads) Anexa 4.3.2 – Rata șomajului (%) pe sexe și regiuni de dezvoltare din România 2005-2017 (301 downloads) Anexa 4.3.3 Rata de activitate a resurselor de muncă (%) pe sexe,reg.de dezv,varsta 15-64 ani (217 downloads) Anexa 5.1.1 Conexiunea Regiunii Sud-Vest Oltenia cu axele TEN-T (316 downloads) Anexa 6.1 Profilul teritorial al rețelei de distributie a apei potabile (300 downloads) Anexa 6.2-Lungime retea apa potabila-Rg SV Oltenia (302 downloads) Anexa 6.3 Evolutia rețelei de distribuție a apei potabile în regiunea Sud-Vest Oltenia. (278 downloads) Anexa 7.2 Top 20 localități din județe după principalii indicatori economici (331 downloads) Anexe 9. Agricultura (382 downloads) Portofoliu complet actualizat dec 2021 (267 downloads)