Home19Misiune economică multi-sectorială

Misiune economică multi-sectorială

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Dolj și în parteneriat cu Universitatea din Craiova, în calitate de membru al Rețelei Entreprise Europe Network (EEN), au fost ieri, 20 octombrie, gazdele misiunii economice multi-sectoriale. Misiunea economică s-a desfașurat în colaborare cu Flanders Investment & Trade – partenerul EEN din Belgia și cu sprijinul Ambasadei Belgiei în România.

Evenimentul, care a reunit peste 50 de participanți, a inclus o sesiune introductivă privind potențialul economic al regiunii Sud-Vest Oltenia și două sesiuni de întâlniri bilaterale între companiile românești și cele belgiene interesate de stabilirea de noi parteneriate de afaceri.

În deschiderea evenimentului, domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, a subliniat importanța intensificării parteneriatelor și relațiilor comerciale pentru companii, precum și preocuparea permanentă a agenției de a susține prioritățile mediului de afaceri regional:”Evenimentul de astăzi constituie un bun prilej să oferim firmelor sprijin pentru stabilirea de noi parteneriate transnaționale pentru a-și dezvolta afacerile prin inovare, digitalizare, durabilitate și reziliență.”

În continuarea evenimentului, domnul Gabriel Vlăduț, președintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Dolj, a oferit firmelor prezente o analiză de ansamblu asupra tendințelor economice ale regiunii.

De asemenea, domnul Ștefan-Cătălin Catană, directorul Direcției Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a adus în atenția companiilor oportunitățile de finanțare oferite în cadrul programului, pentru perioada 2021-2027.

Pe parcursul celor două sesiuni de întâlniri bilaterale, 25 de companii din regiunea Sud-Vest Oltenia au avut posibilitatea de a cunoaște mediul de afaceri specific regiunii Flandra din Belgia și de a identifica potențiali parteneri competenți și de încredere, în vederea internaționalizării afacerilor.

Sectoarele de activitate vizate au fost: construcții, farmaceutice, cultivarea plantelor, mobilier de exterior, logistică și transport.

Misiune economică multi-sectorială 21.10.2022
« 3 de 8 »